Clubul Sol Daito va asteapta la etajul 2 al cladirii in fiecare saptamana dupa urmatorul program:

  • Luni – intre orele 19:00 – 21:00 pentru seniori si 19:00 – 20:00 pentru juniori;
  • Miercuri – intre orele 19:00 – 21:00 pentru seniori si 19:00 – 20:00 pentru juniori;
  • Vineri – intre orele 18:00 – 20:00 pentru seniori si 18:00 – 19:00 pentru juniori;
  • Sambata  – intre orele 10:00 – 12:00 pentru seniori si 10:00 – 11:00 pentru juniori;
  • Duminica  – intre orele 10:00 – 12:00 pentru seniori si 10:00 – 11:00 pentru juniori;

Clubul Sol Daito va asteapta la etajul 2 al cladirii in fiecare saptamana dupa urmatorul program de vacanta:

Iulie
  • Luni – intre orele 19:00 – 21:00 pentru seniori si 19:00 – 20:00 pentru juniori;
  • Miercuri – intre orele 19:00 – 21:00 pentru seniori si 19:00 – 20:00 pentru juniori;
August pauza completa
Septembrie reincepem programul normal

Pentru informatii il puteti contacta pe sensei Sorin Lupascu la telefon +40-724150150.

 

 

PRIMUL MEU EXAMEN

Era o dimineata de iarna ca oricare alta, dar nu era la fel si pentru mine, deoarece era ziua cea mare… ziua primului meu examen de centura, era momentul in care vedeam cat de mult am avansat in cele 3 luni de cand am venit la antrenamentele de daitoryu (arta martiala japoneza de autoaparare).
Abia asteptam sa inceapa examenul, mai ales ca toti ne-am antrenat din greu si ne-am dat silinta sa invatam cat mai bine tehnicile.
Imi aduc aminte ca si cand ar fi fost ieri, sala era pregatita de sarbatoare, iar eu eram nerabdatoare sa incepem, recunosc, am avut si multe emotii, pentru ca nu stiam cum am sa ma descurc.
Inainte de examen cu totii am vorbit cu parintii si prietenii care au venit sa ne sustina. Ne-am mai uitat pentru ultima data pe denumirile tehnicilor incercand sa vedem daca le mai stim sau daca le-am uitat de la emotii, iar un coleg ne spune ca sa mai destinda putin atmosfera ca: “porcul nu se ingrasa in ajun”, chiar daca si el se uita pe liste din acelasi motiv. Intre timp s-a facut ora examenului si toti ne-am pregatit de aliniere, pentru a putea da salutul specific japonez si a incepe incalzirea, dar nu inainte ca sensei sa spuna cateva cuvinte despre ce facem la sala, cat de mult ne ajuta asta si cum va decurge examenul.
La examen a fost prezent ca examinator un vechi elev al lui sensei, Marian Lupu, despre care, nici el nu credea ca o sa vina, dar pana la urma a venit.
Dupa ce am inceput incalzirea, au mai venit si cativa luptatori intarziati care ni s-au alaturat in liniste. La incalzire sensei nu a uitat sa ne puna sa facem si cel mai nou exercitiu, adica flotarile, dar nu orice flotari, ci flotari din stand in cap, la care cu totii ne-am chinuit si la antrenamente, dar fara un rezultat prea vizibil, deoarece sunt cam greu de facut, dupa care a trecut la ukemi (caderi) simple, peste coarda si in final peste sensei. Nu s-au avanturat prea multi la ultima serie care trebuiau facute din saritura peste sensei deoarece le era frica sa nu cada gresit, pentru a nu se lovi, sau pentru a nu-l darama pe sensei, cum am facut eu la un antrenament, dar pana la urma, cativa curajosi printre care si eu, ne-am luat inima in dinti si am reusit sa sarim. Dar sa trecem peste asta ca sa nu va plictisesc intrand in prea multe detalii. Sa va povestesc despre examenul propriu-zis care a constat in 3 probe:Prima proba a fost sa facem din Hiden Mokuroku (sau “Cartea Secreta”), cateva tehnici pe care ni le spunea sensei, in functie de centura pe care o aveam si de cat de des veneam la sala, ele puteau fi mai grele sau mai usoare.
Examenul a inceput cu cei mai noi si mai tineri luptatori din sala, care nu aveau mai mult de 5-6 anisori. Cei mici erau asa de dragalasi in kimono-uri si mai ales cand sensei ii punea sa faca o tehnica sau doua, iar ei uitau cum se face sau faceau altceva. Dupa cei mici au urmat luptatorii mai mari, care s-au descurcat si ei destul de bine, nu chiar cum s-au asteptat, dar in general bine, chiar daca au mai uitat pe ici pe colo cate ceva. Dupa ei, am urmat noi, seniorii, la care am mai multe intamplari de povestit, deoarece s-au complicat putin lucrurile, mai ales in partea a doua a examenului.
Perechile alese de sensei au fost destul de echilibrate, iar inaintea mea au fost 2 perechi care nu credeau ca o sa se descurce asa de bine cum au facut-o, avand de facut primele cateva tehnici din Ikkajo (primele 30 de tehnici din Hiden Mokuroku).
Dar sa nu credeti ca cei care au urmat s-au lasat mai prejos. Cand sensei s-a oprit si a strigat “mimozele”, stiam ca eu si colega de langa mine eram urmatoarele si in gandul meu am zis ” acum e acum”. Ne-am ridicat si cu pasi repezi ne-am indreptat spre locul examinarii, dupa ce am salutat shindenul (locul unde se tine poza fondatorului, Sokaku Takeda), examinatorul, pe sensei, ne-am salutat si intre noi, apoi ne-am asezat in kamae (pozitia de garda) si am asteptat ca sensei sa ne spuna ce tehnica sa facem, chiar daca ma gamdeam ca nu o sa fie doar una, dar speram sa fie ceva usor si asa a si fost, am avut de facut cele 5 tehnici din Ikkajo, Hanza Handachi (cand cel care se apara sta in genunchi, iar cel care ataca sta in picioare), ne-am descurcat destul de bine, cu toate ca am avut un moment in care ne-am incurcat, ne-am pastrat calmul si am trecut si peste el. Perechile care au urmat dupa noi au avut de facut mai multe tehnici din Ikkajo, iar cele care au avut centura galbena sau portocalie au avut de facut cateva tehnici din Nikkajo (urmatoarele 30 de tehnici din Hiden Mokuroku), dar si ei s-au descurcat destul de bine, deoarece nu au fost asa de emotionati ca noi cei cu centura alba care eram la primul nostru examen.
Dupa ce toti ne-am tras putin sufletul, doar noi, seniorii, am trecut la etapa a doua, cea de arme, pentru ca cei mici erau mai mici decat bokken-urile (sabia de lemn) si nu le-ar fi putut tine in mana. Cand toate perechile aveau cate un bokken si s-au asezat la locurile lor, sensei a dat startul, ordinea fiind tot cam aceeasi, dar nu si usurinta tehnicilor de arma (cele 8 kata despre care am sa va vorbesc in randurile urmatoare), dar acest lucru s-a compensat prin faptul ca distractia si chinul au fost mai mari.
Pe prima pereche de luptatori sensei a pus-o sa ne arate kata 1( prima dintre cele 8 kata), totul bine pana aici, au facut corect tehnica si apoi au trebuit sa faca si kata 2 la care nu a mai fost chiar asa de bine, deoarece ei s-au incurcat si apoi vazand ca nu le iese si nu le iese, sensei i-a trimis la loc chemandu-i pe urmatorii 2, crezand ca macar ei stiu si pot sa ne arate, dar nu a fost asa pentru ca si ei s-au incurcat. Dupa ei am urmat eu si colega mea care am avut aceeasi tehnica de facut, dar bineinteles la fel ca si colegii nostrii de dinainte am uitat cum sa o facem, ne uitam una la alta crezand ca poate cealalta stie, dar nu a fost asa, pana la urma am incercat sa facem o tehnica, dar nu a fost cea buna, iar sensei mi-a spus: “de cate ori ti-am spus sa nu vii beata la antrenament?”, mai exact imi spunea ca ce faceam eu nu era nici pe aproape kata 2, era un fel de kata 1 mai ametit si ne-a trimis la loc. Cei 2 care au urmat dupa noi, au avut si ei o mica problema tot la kata 2, dar pana la urma au reusit s-o faca, au fost salvatorii nostrii, dupa care, fiind asa de buni au trebuit sa le faca si pe urmatoarele, chiar daca le-au mai incurcat intre ele, le-au stiut, iar asta ne-a bucurat pe toti, mai ales pe sensei.
Si asta a fost partea de arme, acum urmeaza partea a treia, cea de kumite (lupta libera in care trebuie sa folosim tehnicile invatate), de care eu uitasem complet si nu credeam ca o sa fie la examen. La partea asta cu totii ne-am descurcat mai bine decat la antrenamente, deoarece nu ne-am mai grabit si am reusit sa acumulam mai multe puncte pentru finalizarea mai multor tehnici. Au mai fost si mici accidentari in timpul luptei, dar am trecut si peste ele, pentru ca se intampla chiar si la antrenamente, din neatentie, cate o palma peste ochi, cate un cot in barbie sau pentru fete putin tras de par.
Cand si partea de kumite s-a terminat, am avut o pauza mai mare in care sensei, alaturi de examinator, a trebuit sa pregateasca diplomele si centurile. In timpul asta, noi incercam sa ne facem de lucru, exersand cate putin sau vorbind si impartasind pareri despre cum ni s-a parut examenul, care a fost mai frumos decat ne asteptam, pentru ca timpul a trecut foarte repede, iar examenul a trecut fara sa il simtim.
Cel mai emotionant moment a fost acela cand sensei Sorin Lupascu ne-a inmanat diplomele, centurile si ne-a innobilat cu katana in fata tuturor. Dupa examen, ca la orice festivitate, am facut multe poze. Eu si colega mea am mers aprope pe la fiecare din sala si am facut macar cate o poza cu el sau cu  un grupulet de colegi, fara a-i uita pe sensei si pe examinator. Dupa ce toti am facut poza cu sensei, am ajuns sa facem si poza de grup care a iesit foarte frumos, deoarece era momentul cand eram cu totii alaturi de sensei.
Examenul acesta a fost cea mai frumoasa experienta din viata mea, abia astept sa vina urmatorul examen.
Sper ca v-a placut povestioara mea si va astept la sala sa va antrenati alaturi de mine si de colegii mei care sunt niste oameni minunati, dar mai ales alaturi de sensei de la care aveti multe de invatat.
Daitoryu nu este doar o arta martiala, este si un stil de viata, deoarece dupa un anumit timp petrecut intr-o sala nimic nu va mai parea greu, complicat sau obositor, ci va deveni din ce in ce mai natural pana se formeaza ca si reflex, cu totii stim ca orice inceput e greu, dar pas cu pas putem ajunge departe daca chiar ne dorim asta.Roxana Filip,
(aproape) 18 ani, (de curand !) 5 kyu, Clubul SOL DAITO ROMANIA, 14 decembrie 2014

 

 


Back to Top ↑