Published on December 14th, 2007 | by admin
Iniţial s-a numit daito-ryu jujutsu după care, în timp, denumirea s-a schimbat în daito-ryu aiki jujutsu. Acest termen defineşte o artă marţială japoneză, ce a devenit cunoscută publicului larg la începutul secolului XX, datorită maestrului SOKAKU TAKEDA. În traducere, daito-ryu însemnă “Marea Scoala din Est:” Ea a devenit cunoscută atât de târziu întrucât tehnicile artelor marţiale erau strict secrete, ele fiind predate numai membrilor familiei. Străinii erau cu desăvârşire opriţi de la învăţarea lor. Vechii japonezi simţeau că o astfel de artă marţială, învaţată de cine nu trebuie, reprezintă de fapt o armă mortală ce poate încăpea pe mâna oricui.
Această artă, despre care se spune că ar fi continuarea unei tradiții marțiale a clanului Aizu, datând cu câteva sute de ani în urmă, a fost propagată în multe zone ale Japoniei în timpul perioadelor Meiji (1868-1912), Taisho (1912-1926) și prima parte a perioadei Showa (1926-1945) de către faimosul Sokaku Takeda. Cunoscut atât pentru eficiența marțială cât și pentru caracterul dur, Takeda și-a folosit abilitățile în lupte pe viață și pe moarte în mai multe ocazii.
Originile Daito-ryu sunt în fapt mult mai vechi, primele menţiuni fiind din perioada monarhului Shinra Saburō Minamoto no Yoshimitsu (1045-1127), care a fost un samurai al clanului Minamoto, descendent din familia împăratului Seiwa. Numele Daito provine în fapt de la conacul în care Yoshimitsu şi-a petrecut copilăria, undeva în provincia Omi, astăzi Prefectura Shiga. Conform legendei, Yoshimitsu era extrem de curios, tranşând cadavrele soldaţilor ucişi în luptă, pentru a studia anatomia lor. Scopul lui era de a descoperi tehnicile de blocare ale încheieturilor mâini, ale piciorului, ale gâtului şi de a găsi punctele vitale în cazul unui atac (kyusho-jitsu).
Yoshimitsu a studiat în prealabil tegoi (un strămoş al sportului naţional japonez sumo) şi a adăugat ceea ce a învăţat din studiile sale. În timp, a adăugat şi ceea ce a învăţat în secret în cadrul familiei sale. În cele din urmă, Nobuyoshi, strănepotul lui Yoshimitsu, a adoptat numele de familie “Takeda” (de la zona in care locuiau) care se păstrează până în prezent. Familia Takeda a rămas în provincia Kai până în momentul în care Takeda Shingen (1521-1573) s-a opus lui Tokugawa Ieyasu şi Oda Nobunaga în campania lor de a unifica şi de a controla toate şcolile de daito-ryu din Japonia. Odată cu moartea lui Shingen şi a moştenitorului său, Takeda Katsuyori (1546-1582), familia Takeda se muta în provincia Aizu.
Deşi aceste evenimente provocate familiei Takeda au dus la pierderea unei părti din puterea şi influenţa pe care o avea la palatul împăratului, ele au avut şi părţi bune. Mai mult, mutarea în provincia Aizu şi evenimentele ulterioare au avut o influenţă majoră în apariţia artei marţiale Daito-ryu Aiki-Jujutsu în mod oficial. Astfel, nepotul lui Tokugawa Ieyasu, Komatsumaru (1611-1673), a studiat artele marţiale ale familiei Takeda şi, când a fost numit guvernator al provinciei Aizu, în 1644, a ordonat ca toţi conducătorii clanurilor să studieze Ono-ha itto-ryu (pe care el însuşi o învăţase de la clanul Takeda), precum şi oshikiuchi, o artă marţială care a fost special dezvoltată pentru consilierii shoguni, ea fiind adaptată la condiţiile din interiorul palatului. Toate aceste arte au devenit obligatorii, familia Takeda fiind delegată să se ocupe de pregătirea secretă a viitorilor luptători. În zilele noastre, de exemplu, s-a pastrat aceeaşi tradiţie, numai că instructorii daito-ryu antrenează trupele de intervenţie ale poliţiei…
Primul instructor care a avut curajul să facă cunoscute aceste tehnici secrete a fost Takeda Sokaku, ce a început predarea şi către non-membri familiei, la sfârşitul secolului al XIX. Takeda a studiat, de asemenea, şi arta duelului cu tatăl său, Takeda Sokichi, (Kashima Shinden Jikishinkage-ryu) şi a fost uchi-deshi (student privat) al renumitului spadasin Sakakibara Kenkichi. În timpul vieţii, Sokaku a călătorit foarte mult pentru a atinge obiectivul său: păstrarea tradiţiilor familiei sale, prin răspândirea Daito-ryu în toată Japonia.
După moartea lui Sokaku, au rămas un număr de 4 organizaţii care predau Daito-ryu, fiecare urmărind descendenţa învăţăturilor lui Takeda. Cei patru studenţi sunt: Takeda Tokimune, Hisa Takuma (1895-1980), Kodo Horikawa ( 1894-1980) şi Yukiyoshi Sagawa .
Tradiţia spune că primul fiu al întemeietorului artei devine conducător absolut. În alte situatii, întemeietorul artei marţiale (soke) poate numi un alt succesor. Atunci când fondatorul are şi fii, dar şi studenţi foarte bine pregătiţi, care ar putea fi în situaţia de a fi superiori din punct de vedere tehnic membrilor familiei fondatorului, apar probleme. Aceste probleme sunt şi mai mari când fondatorul, în timpul vieţii sale, nu indică un succesor la conducere, oferind însă diplome de “conoaştere deplină a învăţăturilor şi secretelor” (menkyo kayden) altui student decât fiul său. Astfel apare situaţia în care atât familia, cât şi elevii foarte buni ai fondatorului, revendică conducerea.
E uşor de anticipat ce urmează: fiecare îşi formează propria şcoală, în sistem independent, au mai departe elevi care fac la fel şi are loc o multiplicare a stilului în mod exponenţial. Astfel se poate întelege de ce în privinţa daito-ryu sunt în lume, la ora actuală, peste 800 de şcoli cu denumiri diferite; şi aici nu am inclus organizaţiile private, ce nu doresc publicitate. Majoritatea ramurilor sunt indepenedente, fără afiliaţii cu Japonia sau alte ţări, fără federaţii sau alte sisteme de organizare. Explicatţia e simplă: dacă nu există competiţie, nu e necesară federaţia.
Toate însă au pornit de la 4 mari profesori, ce i-au succedat lui Sokaku Takeda.
- Tokimune Takeda
Tokimune Takeda, cel de-al treilea fiu al lui Sokaku Takeda (1916-1993), a devenit director al artei după moartea tatălui său, în 1943. Tokimune a promovat ceea ce el a numit “Daito-ryu Aikibudō”, adică o artă care a inclus tehnicile de sabie ono-ha itto-ryu, împreună cu tehnicile tradiţionale de daito-ryu aiki-jujutsu. Tot el a fost iniţiatorul acordării gradelor în daito-ryu, aşa numitele centuri colorate.
Tokimune Takeda a murit în 1993, fără a lăsa nici un succesor în mod oficial, dar în urma sa au rămas elevi de mare valoare. Astfel, au ramas doi elevi de-ai lui Tokimune ce au format şcoli paralele.
- Primul grup este condus de Katsuyuki Kondo, care a început să studieze daito-ryu cu Tsunejiro Hosono şi sub Kotaro Yoshida (1883-1966) pentru un timp, înainte de a fi introdus în dojo-ul lui Tokimune. Pe baza licenţelor obţinute de Kondo Katsuyuki, acordate de Tokimune, el reprezenta şcoala daito-ryu ca “ramura principală”. Există şi versiuni conform cărora licenţele ar fi obţinute fraudulos, şi mulţi din lumea dayto-ryu nu îi recunosc autoritatea. El are însă suport în comunitatea de arte marţiale japoneză pentru acest lucru. Kondo a făcut mult pentru a spori vizibilitatea artei prin găzduirea de seminarii, atât în Tokyo cât şi în străinătate, în special în Statele Unite.
- Al doilea grup din ramura de Tokimune este condus de Shigemitsu Kato şi Gunpachi Arisawa, care sunt vechi practicanţi şi cadre didactice la sediul Daitokan a lui Tokimune din Hokkaidō. Această organizaţie este numită Nihon Daito Ryu Aikibudo Daito Kai. Ei susţin o organizaţie mai mică din Hokkaido, cu legături puternice la practicieni în Europa, în special în Italia, Statele Unite şi Brazilia.
- Takuma Hisa
Al doilea mare discipol al lui Takeda este Takuma Hisa. Împreună cu toti studenţii săi a fondat organizaţia Takumakai. Ei au o mulţime de materiale păstrate sub formă de film şi fotografii, obţinute de la ziarul Asahi Dojo. Înregistrările prezintă chiar şi câteva tehnici Daito-ryu explicate de Morihei Ueshiba şi fotografii cu Takeda Sokaku. Unul din manualele lor de de bază, numit Soden, prezintă tehnicile care au caracteristici valabile ambelor arte marţiale, aikido şi daito-ryu. De altfel, practicanţii acestei şcoli spun că “aikido este visul frumos al daito-ryu”.
Takumakai reprezintă a doua mare organizaţie de Daito-ryu Jujutsu. În anii 1980, ramura era condusă de Shogen Okabayashi (născut în 1949), dar pentru că se simţea nevoia extinderii, Shogen a fost trimis de Hisa să instruiască şi să găsească discipoli şi în alte dojo-uri. Takumakai-ul dorea o întărire a formelor de predare fundamentale ale artei stabilite iniţial stabilit de Tokimune Takeda. Numai că această mişcare, a supărat unii păstrători ai metodelor originale de predare ale lui Hisa, ceea ce duce la formarea unei noi organizaţii numită Daibukan (desprinsă din takumakai), fondată de un vechi student a lui Hisa, Kenkichi Ohgami (născut în 1936). Mai târziu, pentru punerea în aplicare a modificărilor substanţiale operate în curricula daito-ryu, Okabayashi însuşi a ales să se despartă de Takumakai şi a format Hakuho-ryu.
- Kodo Horikawa
Kodo Horikawa, considerat un inovator extrem de talentat, a influentat foarte multe dezvoltarea dayto-ryu, mai multe organizaţii fiind formate pe baza învăţăturilor sale.
Kodokai-ul a fost creat de către studenţii lui Horikawa, a căror interpretare distinctivă a mişcărilor Aiki poate fi uşor recunoscută în cadrul antrenamentelor. Sediul Kodokai este situat în Hokkaido, iar organizaţia este condusă de Yusuke Inoue (n. 1932). Atât tatăl lui Inoue cât şi profesorul său principal, Horikawa, au fost studenţi direcţi ai lui Takeda Sokaku. Inoue a primit licenţa sa de predare (Menkyo Kaiden), în conformitate cu dorinţele finale ale lui Horikawa.
Există însă doi profesori care au ramificat Kodokai-ul în dorinţa de a stabili propriile lor tradiţii.
Primul a fost Seigō Okamoto (născut în 1925) care a fondat Daito-ryu Aiki-Jujutsu Roppokai. Propria lui viziune asupra armoniei şi asupra aruncărilor, făcute cu minim efort, l-au făcut foarte popular pe Okamoto. Organizaţia are o mare răspândire în străinătate, în special în Statele Unite şi Europa.
Alt grup a fost înfiintat de Katsumi Yonezawa (1937-1998) care a fondat propria organizaţie, numită Bokuyōkan. La începutul anilor 1970 (perioada în care era încă un profesor senior la Kodokai), Yonezawa a fost primul practicant ce a dus Daito-ryu Aiki-Jujutsu în Statele Unite şi Canada. Bokuyōkan este în prezent condusă de fiul său, Hiromitsu Yonezawa, având sediul în Hokkaido, cu un dojo central şi mai multe filiale în Statele Unite şi Europa (Germania).
- Sagawa Yukiyoshi
Ultimul grup major este format din studenţii lui Yukiyoshi Sagawa (1902-1998), care a fost considerat de mulţi drept succesorul lui Sokaku Takeda. Se pare ca Sokaku Takeda a lasat indicaţia conform căreia, dacă fiul său Tokimune nu supravieţuieste celui de-al doilea război mondial, Sagawa să preia conducerea.
Sagawa, un profesor extrem de conservator, a condus doar un dojo unic şi a predat la un număr relativ mic de studenţi. El a început să studieze daito-ryu sub Takeda Sokaku, în 1914, după ce inţial a studiat arta de la tatăl său, Sagawa Nenokichi (1867-1950) care a fost, de asemenea, un student de Sokaku şi titularul unei licenţe kyoju dairi. Deşi considerat de mulţi a fi unul dintre cei mai buni studenţi ai lui Sokaku, Yukiyoshi a primit dairi kyoju (licenta de instructor) în 1932, dar nu a primit Kaiden Menkyo (certificat suprem de stăpânire a secretelor din sistem), deşi el a practicat numai în conformitate cu învăţăturile lui Takeda Sokaku.
Sagawa adesea a servit ca asistent (uke) personal al lui Takeda, călătorind cu el în diverse locaţii din Japonia pentru a răspândi Daito-ryu. Se spune că el a rămas extrem de puternic în Daito-ryu până foarte târziu. Viaţa sa a fost prezentată într-o serie de articole şi reviste, în special în Aiki News, chiar înainte de moartea sa, în 1998.
Tatsuo Kimura (născut în 1947), profesor de matematică la Universitatea din Tsukuba şi un student senior al Sagawa, a format o ramură de Aiki Jujutsu la Universitatea din Tsukuba, aplicând în stil personal învăţăturile acumulate de la Sagawa. El a scris două cărţi despre formarea sa în conformitate cu Sagawa: Transparent Power şi Discovering Aiki.
În timp, mulţi dintre studenţii care au depaşit 20 sau 25 de ani de practica şi-au deschis propriile cluburi (dojo) cu denumiri şi elemente personale, tehnicile clasice fiind îmbinate cu diverse tehnici ale altor arte martiale japoneze: judo, karate, kendo, sumo. Astfel s-a ajuns la un univers extrem de eterogen în lumea jujutsu, mişcare ce a stat la baza creării celorlate şcoli.
TAKEDA ŞI UESHIBA
(preluare din Aikido Jurnal, articol scris de Stanley Pranin)
Este greu să facem referire la fapte istorice deoarece nu mai există aproape nici un martor în viaţă care să vorbească despre aceste evenimente. Chiar şi în prezent explicaţiile încărcate emoţional, ce se contrazic unele pe altele, sunt oferite atât de succesorii lui Takeda cât şi de cei ai lui Ueshiba. Este clar că Ueshiba a avut un respect profund pentru măiestria tehnică a lui Takeda, iar acesta, la rândul său, l-a privit pe fondatorul Aikido-ului ca pe unul dintre cei mai promițători elevi ai săi.
Takeda avea 54 de ani când Morihei Ueshiba l-a întâlnit pentru prima oară la hanul Hisada în Engaru, insula Hokkaido, la sfârșitul lunii februarie 1915. Această întâlnire a reprezentat începutul unei asocieri de lungă durată, furtunoasă, dar în ultimă instanță productivă între cei doi, care a durat mai mult de douăzeci de ani.
Accesul inițial al lui Ueshiba la practica Daito-ryu a constat în trei seminarii a câte 10 zile, desfășurate la intervale de timp foarte scurte, luând sfârșit la data de 4 aprilie a aceluiași an. Arhivele Daito-ryu arată că el a mai participat la alte trei seminarii ținute de Takeda în 1916. La rândul său, Ueshiba l-a invitat pe Takeda acasă la el și a fost instruit intensiv, în particular, în tehnicile sofisticate ale Daito-ryu. Din păcate se cunosc foarte puține detalii despre acest studiu și durata sa.
Ueshiba a părăsit definitiv Hokkaido în decembrie 1919 în urma primirii unei telegrame care-l anunța că tatăl său este grav bolnav. Și-a lăsat casa, o construcție modestă din lemn, în grija lui Takeda și s-a întors acasă în Tanabe. Pe drum a făcut o oprire neprevăzută la Ayabe, centrul religiei Oomoto-kyo, pentru a se ruga pentru însănătoșirea tatălui său. Aici l-a întâlnit pe Onisaburo Deguchi, ce l-a influențat religios pentru tot restul vieţii.
Ajungând acasă și găsindu-și tatăl pe moarte, Ueshiba a decis să-și strămute familia, formată pe atunci din soția sa, mama sa și doi copii, la Ayabe, unde s-au instalat în primăvara lui 1920. La insistențele lui Deguchi, Ueshiba a deschis primul său dojo acasă la el, sub numele de Ueshiba Juku, unde a început să predea Dayto-ryu, majoritatea elevilor fiind membri ai sectei Oomoto.
Doi ani mai târziu, în aprilie, Sokaku Takeda a apărut în Ayabe împreună cu soția sa, fiica și fiul de 6 ani, Tokimune. Nu se știe nici acum dacă Takeda s-a invitat singur sau a fost chemat de Ueshiba la Ayabe, iar versiunile oficiale ale surselor din daito-ryu și aikido diferă considerabil. Ce se știe este că Takeda a rămas 5 luni, predând membrilor din Dojo Ueshiba Juku, urmând ca la finalul acestei perioade lui Ueshiba să i se înmâneze certificatul kyoju dairi care îi conferea statutul oficial de instructor daito-ryu. Se pare că Sokaku și Deguchi aveau o antipatie reciprocă, în ciuda faptului că la despărțire liderul mișcării Oomoto a oferit lui Sokaku o sabie și un tablou pictat de mână.
În orice caz toate lucrurile indică faptul că relația dintre scundul, dar neînfricatul Sokaku și faimosul său student Morihei Ueshiba, a fost slabă în timpul perioadei Ayabe.
După plecarea lui Takeda, în septembrie 1922, se pare că cei doi s-au mai întâlnit neregulat, chiar dacă Takeda l-a vizitat pe Ueshiba în câteva rânduri la dojo din Tokyo. Ulterior Ueshiba și-a făcut un renume în Tokyo ca un bun profesor de jujutsu, iar Takeda și-a continuat călătoriile în Japonia, ținând seminarii în special persoanelor proeminente (judecători, polițiști, ofițeri militari, și alții asemenea). Chiar dacă din acel moment Ueshiba și Takeda au avut foarte puțin contact direct, ei au păstrat legătura prin corespondență. Mai apoi, Ueshiba, acum un instructor acreditat daito-ryu, a început să elibereze diplome de recunoașterea eficienței elevilor săi direcți, probabil până la sfârșitul lui 1937. Printre cei care au primit astfel de diplome se numără Kenji Tomiki, Minoru Mochizuki, Rinjiro Shirata și Gozo Shioda.
Probabil că la baza problemelor dintre cei doi au stat firea exigentă a lui Sokaku, atitudinea independentă și orientarea spirituală a lui Ueshiba, împreună cu vagile aranjamente financiare referitoare la obligațiile lui Morihei ca instructor certificat daito-ryu. În pagina din Eimeiroku daito-ryu (agenda personală conținând numele elevilor, publicată pe 15 septembrie 1922) în care lui Ueshiba îi este acordată certificarea kyoju dairi, se stipulează că era obligat să plătească o taxă de înregistrare în valoare de trei yeni către Sokaku pentru fiecare student nou venit în dojo. Mai târziu s-au acuzat reciproc de incorectitudini referitoare la probleme financiare, iar relatări ale ultimelor întâlniri dezvăluie lipsa de rezolvare a neînțelegerilor dintre cei doi. Dar Takeda a conferit statutul de kyoju dairi (certificat de instructor) mai multor persoane, incluzându-i pe Taiso Horikawa, Yukiyoshi Sagawa, Kotaro Yoshida, Kotaro “Kodo” Horikawa și Takuma Hisa (în cartea sa “Bugei Ryuha Daijiten”– “Enciclopedia Școlilor de Arte Marțiale”, Kiyoshi Watatani vorbește despre un total de 29); cel mai probabil toți acești maeștri acreditați ar fi plătit aceleași sume către Sokaku ori de câte ori au predat daito-ryu. E greu de creyut că Ueshiba a fost singurul care să fi avut dificultăți personale cu Takeda referitoare la obligații financiare.
Relatia Daito-ryu / Aikido
Aiki-Jujutsu este o formă de Jujutsu care pune accentul pe “neutralizarea rapidă a unui atac.” Ca şi alte forme de Jujutsu, se pune accentul pe tehnici de aruncare şi blocare a încheieturilor, ele ducând în mod eficient la neutralizartea unui atac. Esenţială este sincronizarea apărării cu atacul, astfel încât întreaga energie negativă a celui care atacă să se întoarcă asupra lui însăşi. Daito-ryu este caracterizat prin utilizarea unor mişcări ample de atemi (lovituri) ce pot pot acşiona în zone vitale, pentru a păcăli, de fapt, adversarul şi a-l imobiliza sau proiecta mai uşor.
Este evident faptul că aikido este foarte apropiat tehnic de daito-ryu. Este dificil să găsim o mișcare în aikido care să nu-și aibă originea în formele de jujutsu ale lui Takeda. De cealaltă parte, supraviețuirea, răspândirea și prospectele de viitor ale daito-ryu ca artă marțială japoneză au fost garantate virtual de fantasticul succes mondial al aikido-ului, mult mai bine reprezentat şi organizat la nivel mondial.
Din punct de vedere istoric, cele două arte marțiale sunt legate irevocabil și vor rămâne așa în ciuda neînțelegerilor, rupturilor și acuzelor reciproce apărute până în prezent. În timp, pe măsură ce înțelegerea noastră asupra evenimentelor istorice va crește, ne va fi mai usor să privim relația dintre aikido și daito-ryu jujutsu ca fiind o relatie firească nepot – bunic…
Clubul SOL DAITO ROMANIA este singurul ce promoveaza daitoryu in tara noastra. Avand pozitie de unicat, clubul se bucura sa aiba membri de la 4 la 70 de ani, seriosi si plini de energie. Examenele promovate pana acum de membrii clubului ne dau convingerea ca drumul per care am pornit este cel corect si potrivit pentru personalitatea si energia lor.
